Posted inȘtiri

5 gesturi simple pe care le putem face de azi pentru mediu — Nature Talks

5 gesturi simple pe care le putem face de azi pentru mediu — Nature Talks

Ne surprindem unii pe alții vorbind despre zăpezile de altădată, despre copilărie și fulgii care ne acopereau fața când veneam de la școală. Vorbim mereu cu regret pentru că nu mai avem parte de acest fenomen meteo care ne aduce o magie aparte. Dacă nu știai deja, încălzirea globală face ca iernile să fie diferite, efect ce se observă la nivel global.  Tot ceea ce facem zilnic influențează mediul și implicit anotimpurile, chiar dacă nu suntem 100% conștienți de acest fapt.

Ți-am pregătit câteva gesturi simple prin care poți proteja mediul. Ele pot fi puse în practică atât de copii, cât și de adulți.

1. Înlocuiește pungile din plastic sau amidon de porumb cu plasele din pânză!

Avem cu toții acea pungă cu pungi acasă, iar când plecăm la supermarket sau magazinul din colț, uităm să luăm una de acasă, așa că vom cumpăra una nouă. Fiecare decizie de acest gen mai mărește puțin grămada de pungi de acasă. 

Chiar dacă unele pungi de plastic sunt biodegradabile, ele trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a se descompune fără a dăuna mediului. Plasele din pânză sunt prietenoase și pot fi folosite timp îndelungat, mai ales dacă le speli regulat.

2. Fă-ți o listă de cumpărături!

Știm: acest gest pare plictisitor și la îndemână. Atât de la îndemână, încât ajungem să nu-l facem deloc. De fapt, este doar o metodă eficientă de organizare pentru a reduce risipa alimentară din viața ta. Cu ajutorul unei liste de cumpărături, vei ține evidența strictă a lucrurilor de care ai nevoie în gospodărie.

Acest obicei te va ajuta să reduci risipa de mâncare, contribuind astfel la protejarea mediului. Nu mai vorbim că vei economisi sume importante de bani pe care le poți redirecționa către activități mai plăcute,

 » Citește mai mult…